Tehnicianul Walter Zenga a declarat, miercuri, cotidianului Gazzetta dello Sport, că va reveni în România, la Dinamo Bucureşti, un club cu nume, care luptă pentru câştigarea titlului de campioană.
"Revin în România cu aceeaşi dorinţa cu care am antrenat şi în alte campionate precum Turcia. Cu entuziansm şi pasiune am convingerea că pot face multe lucruri bune. Merg la un club cu nume, care se va bate pentru titlul de campioană. Suntem implicaţi în Cupa UEFA, în campionat şi în Cupa României, o triplă pe care o vom înfrunta cu entuziasm. Nu am găsit încă bilet de avion pentru Bucureşti şi nu ştiu dacă mâine dimineaţă (n.r. - joi dimineaţă) voi putea conduce primul antrenament", a spus Zenga.
Cotidianul Gazzetta dello Sport aminteşte că Dinamo a fost eliminată în turul trei preliminar al Ligii Campionilor de formaţia Lazio Roma, ratarea calificării în grupe fiind unul dintre motivele demisiei fostului antrenor, Mircea Rednic.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu